| STROMILLO A AVUT DREPTATE - ESTE OFICIAL! VIRUSUL SIDA A FOST INVENTATEditie extraordinara
Azi 27 aprilie 2008, in sfanta zi a Invierii, de Pastele ortodox, va impartasesc s Cu smerenie si bucurie, Mario Michelangelo Stromillo, medic calomniat, infamat, persecutat, hulit si caruia i s-a dorit moartea, “a inviat” in adevarata sa haina: aceea de apostol al noii medicine.
In mod inevitabil se nasc conflicte de interese cand stiintei i se dau sume imense de bani. Cand se aloca sapte miliarde si jumatate de dolari de la buget pentru SIDA, oamenii de stiinta vor gasi intotdeauna un mod de a-si vinde cercetarile . In fiecare an se vand mai mult de 25 de milioane de teste HIV cu 50 dolari /test, circa 200.000 terapii Azt cu 10.000 dolari/an pentru fiecare pacient; nenumarate teste pentru ADN-ul HIV-ului cu mai mult de 300 dolari/buc; analize pentru limfocitele T, transfuzii de sange, vaccinuri si atatea alte produse biomedicale. Singura solutie este aceea de a readuce stiinta la valorile etice de acum 20 de ani cand era interzisa aplicarea comerciala a cercetarilor stiintifice sponsorizate de guvern. Intre anumite limite, teama de boala a jutat mereu autoritatea sanitara, determi-nand lumea sa scoata bani din buzunar si sa renunte la unele libertati, ca raspuns la propriile temeri. “Propaganda “SIDA” face parte de acum din aerul pe care-l respiram”; totul se bazeaza pe un razboi cu un virus inventat si este condus cu “tratamente” mortale si sfaturi eronate din partea autoritatilor sanitare.” (acest articol este extras din cartea lui Peter H Duesberg : “ SIDA VIRUSUL INVENTAT” prefatata de Kary B Mullis, premiul Nobel pentru chimie 1993, care spune la randul lui: “Duesberg are perfecta dreptate atunci cand spune ca nimeni nu a demonstrat ca SIDA este cauzata de virusil HIV. “ si apoi: “ a gresi este uman dar ipoteza HIV este o eroare macroscopica . O spun tare si clar pentru a pune in garda lumea” “Peter Duesberg a combatut cu curaj si tenacitate pentru a determina comunitatea stiintifica sa-si reconsidere pozitia fata de SIDA, dupa ce a descoperit falsitatea ipotezei acum mai bine de un deceniu. Eforturile sale i-au adus puternice atacuri la persoana dar probabil ca au salvat multe vieti.” – Neville Hodgkinson, ex director al “London Sunday Times” .
Cateva fapte de istorie....
In indepartatul an 1964, an in care s-au desfasurat Jocurile Olimpice din Japonia, epidemia SIDA era “difuzata” din ce in ce mai sustinut. Cu un an inainte fusesera diagnosticate 96 de noi cazuri care erau insotite de noi simptome. Unele victime, de exemplu, orbisera. Se pregatea o mare de turisti cu ocazia jocurilor olimpice iar Japonia nu-si putea permite o epidemie care n-ar fi putut fi controlata. Pentru ca lucrurile sa fie si mai grave, s-au inregistrat 46 de cazuri in zona orasului Toda, unde urmau sa se desfasoare jocurile. Etichetata cu o oarecare jena “boala de la Toda” acest nou focar, constituia o amenintare directa pentru Japonia si propaganda sa turistica, terorizand lumea cu spectrul epidemiei. Etsuro Totsuka, care aparase la tribunal victimele, rezuma astfel starea opiniei publice: “ Chiar si eu, care in acea perioada studiam fizica la universitate, eram foarte preocupat. Lumea, in general, se temea; nu se stia cum putea fi prevenita maladia si nu existau tratamente” In mai 1964 la al 61-lea Congres al Societatii Japoneze de Medicina Interna, noul sindrom era in program. Moderatorul acelei sesiuni a fost Kenzo Kusui, unul din primii medici care au semnalat pacienti atinsi de aceasta maladie. Cu acea ocazie, cercetatorii participanti la congres au dat sindromului un nume : Mielo- Optico-Neuropatie -Subacuta (SMON), si au stabilit protocolul pentru diagnosticare. Ministerul japonez al sanatatii a alocat subit fonduri pentru cercetare si a instituit o comisie oficiala insarcinata sa cerceteze epidemia sub conducerea lui Magojiro Maekawa, un internist de la Universitatea din Kyoto. Din comisie faceau parte multi virusologi , printre care Kono, care a facut oficial faptul ca, cercetarea se orianta catre un virus.
In acelasi an a aparut primul semn al unei posibile victorii. Masahisa Shingu, virusolog la Universitatea Kurume si membru in comisie, a anuntat descoperirea unui virus in fecalele celor afectati de SMON. Virusul a fost clasificat ca echovirus -sigla pentru “enteric cytopathogenic human orphan virus” – virus uman entero-citopatogen orfan. Aceste virusuri, descoperite in timpul cercetarilor asupra poliomielitei, erau numite “orfani” pentru ca nu provocau nici o maladie. Se stia ca echovirusurile colonizau stomacul si intestinl si Shingu a gasit dovezi ale infectiei la diversi pacienti cu SMON. De aici s-a tras concluzia ca acest virus nu mai era orfan ci putea fi cuplat cu o boala. Si poate ca uneori, reflecta el, acelasi virus putea ataca sistemul nervos, asa cum facea virusul polio. Si-a publicat rezultatele in 1965, proclamand cu o mare impertinenta si inconstienta, ca izolase caza sindromului. Dar Kono, constient de efectul dezastruos pe care l-ar fi avut inculparea unui microb gresit, aborda o atitudine mai rezervata. In 1967, dupa trei ani de cercetari intense pentru confirmarea tezei lui Shingu, Kono a putut doar sa afirme la un congres asupra SMON ca nu a reusit sa izoleze virusul la pacienti si ca nu a gasit nici o dovada, fie si numai indirecta, ca pacientii fusesera precedent infectati. Circumspectia lui Kono a oprit stiinta japoneza sa alerge intr-o directie gresita . Patru ani mai tarziu, datele sale au fost confirmate de alti cercetatori care se refereau la aceeasi lipsa de dovezi privind periculozitatea virusului lui Shingu. In timp ce se faceau aceste cercetari infructuoase, echipa lui Maekawa, facu o observatie surprinzatoare care a fost ignorata, cu consecinte tragice. Dupa anamneza facuta in spital, circa jumatate din pacientii afectati de SMON luasera un medicament impotriva diareei, cunoscut sub denumirea comerciala de Entero-vioform, in timp ce cealalta jumatate luase un medicament comercializat sub numele de Emaform. Ambele medicamente fusesera prescrise pentru probleme la tubul digestiv, primele simptome ale SMON. In mod firesc se naste suspiciunea ca aceste medicamente au jucat un rol oarecare in sindrom dar comisia subjugata de ipoteza virala, nu s-a oprit asupra acestui aspect, sustinand ca doua produse diferite nu puteau cauza aceeasi maladie. Daca ar fi mers mai in profunzime, cercetatorii din comisie ar fi descoperit ca medicamentele aveau nume comerciale diferite dar erau bazate pe aceeasi molecula, lucru care s-a aflat dupa mai multi ani.
Multi cred ca in Africa statisticile au fost “unflate” pentru ca SIDA aduce mult mai multi bani decat orice alta boala infectioasa. Unde era “SIDA” erau si bani, ne-a spus un cunoscut medic frican, adaugand: “Nu veti reusi niciodata sa aflati adevarul de la medicii nostri. Cand sunt invitati in strainatate la aceste congrese pe tema SIDA, primesc o diurna egala cu cat castiga in tara intr-un an intreg.”
Azt, un medicament care transforma vii in morti
Multi pacienti HIV –pozitivi, cu sau fara simptome, nu ar muri, mod normal, de SIDA - si totusi mor. Motivul este tratamentul la care sunt supusi, Azt-ul, una din substantele cele mai toxice care au fost vreodata folosite in terapie. Azt este sigla pentru azidotimidina, un medicament adesea comercializat sub numele de Zidovudina sau retrovir). In jurul acestui nedicament se pregateste acum un scandal care ar putea curand exploda ca si cel mai rusinos scandal din istoria medicinei comerciale, Firma care produce Azt produce si un alt medicament numit Septra (sulfamidic din era pre-antibiotica si care are diverse nume printre care Bactrim), ambele cu efecte toxice si recomandate pecientilor diagnosticati cu HIV; iar Azt dat in paralel cu sulfamidele este otrava in stare pura.
Dezastrele medicale provocate de medicamentele exterminatoare ale lanturilor ADN, au provocat, in final, un efect asupra conceptiilor ortodoxe in materie de SIDA si ALE Iata ca harnicii “cercetatori” se pun pe treaba pentru a produce alte medicamente mortale, printre care inhibitoarele proteazei HIV.
In concluzie, putem linistiti afirma, ca SIDA a inceput cu o minciuna si s-a sfarsit cu o tragedie. Intre altele, cred (si de cincizeci de ani se afirama in toata lumea), ca majoritatea virusurilor nu provoaca maladii. Aceste virusuri sunt numite “de tranzit” sau “pasagere”. Pentru ca nu-si fac simtita prezenta cauzand o maladie. Virusrile de tranzit infecteaza numai acel numar de celule care le asigura supravietuirea, fara a cauza vreo boala, dar asta n-o stiu “vanatorii de virusuri” sau - si mai rau - se fac ca n-o stiu. Numele cercetatorilor de renume international si deasupra oricaror suspiciuni care s-au ocupat de escrocheria HIV, care sunt in posesia noastra ar umple o agenda telefonica asa incat nu va vom plictisi supunand-o atentiei dumneavoastra. Baletul, farsa, cabala SIDA este pe sfarsite; sa ne asteptam la o mica vijelie apoi veti vedea ca totul se va sfarsi.....in glorie! Arhiva fisiere
|
Rss