MAGIE SI PREJUDICII - CONCEPTUL MAGIC - BY MARIO MICHELANGELO STROMILLO

MAGIE ŞI PREJUDICII

Conceptul magic

Deoarece medicina populară (sau demoiatrică) trebuie să fie intensă într-un mod anume şi nu aşa cum încă se mai încăpăţânează mulţi să o considere: o îngrămădire haotică de superstiţii şi de prejudecăţi aruncate acolo, claie peste grămadă, fără nici un fir directiv (fie el pur paradoxal) şi deci nedemnă de a deveni obiect de studiu. Văzută în adevăratul său sens, ea oferă obiect de studiu atât etnologului, cât şi psihologului şi farmacologului şi, în cele din urmă, psihiatrului şi istoricului. Şi fiecare persoană va putea găsi ceva ce îi va suscita propriul interes.

Din punctul de vedere din care o vom observa noi, în această ultimă lecţie, medicina populară ni se va arăta ca o ştiinţă magică, într-un mod prevalent, aşa cum prevalent magică este medicina în starea sa primitivă.

Vrăji şi dezlegări de vrăji, recurgere la factori din lumea de dincolo, sacre şi sacrilegii; terapie şi profilactică: binecuvântări, exorcisme, amulete, talismane, etc. Toate acestea, însă, făcute pe baza unui raţionament, chiar de acesta e fondat pe falsitatea unui silogism sau pe paradoxul unei logici greşit interpretate.

Raţionamentul analog guvernează mentalitatea populară, aşa cum o guvernează pe aceea a popoarelor primitive sau chiar sălbatice.

Formule secrete de vrăji şi de farmece, evocaţii, transformări, rituri obscure, manipulări care se apropie sau cad în obscur, iniţieri…

E întreaga viaţă pe care omul a văzut-o de la cea dintâi creaţie şi care mai trăieşte şi astăzi, chiar de aparent departe de el.

E suficient să intrăm puţin în mentalitatea pe care o numim populară, ajunge să ridicăm un colţ din vălul penetrabilului pe care poporul îl ţine cu gelozie, pentru a ne găsi înconjuraţi de strigoi, de magi, de sabaturi, de invocaţii…

Un peisaj neaşteptat care ni se oferă ochilor cu adevărat uluiţi, şi ni se pare cu adevărat că, făcând ca timpul să curgă înapoi cu viteză ameţitoare, un filtru magic ne-a dus în plină epocă de basm.

Iar atunci simţim cum însă mai e viu în credinţa poporului tot ceea ce a făcut să tremure de frică şi să exalte într-o speranţă de bucurie popoare întregi din secolele trecute.

Nimic nu s-a pierdut odată cu trecerea timpului, nimic nu s-a schimbat în determinarea binelui şi răului, în mijloacele crezute de provocare a acestora.

Substratul mental se descoperă a fi omogen, bazat pe canoane fundamentale ce corespund principiilor implicite mentalităţii umane, ca adevăr absolut care se ştie a fi în judecata oamenilor.

Nu e uşor să intrăm în ambientul magic al medicinei populare: aşa cum citim în basmele vechi, trebuie să cunoaştem formula.

Totul este interconectat în mod logic, fie chiar printr-o logică paradoxală, în această construcţie minunată, astfel că cea mai ciudată practică îşi află explicaţia într-o credinţă corespunzătoare.

Cine, de exemplu, ar putea explica, fără a cunoaşte mediul mental, ciudata practică ce era întâlnită în Roma pentru a vindeca icterul, ce consta în a merge, dimineaţa şi seara, la latrină (acele latrine vechi şi infecte de demult) şi a spune, dând jos pălăria: “Bună ziua” sau “bună seara”? Sau chiar de a sta pe ea, atât cât se putea rezista? O practică incomprehensibilă, cu adevărat, dacă nu s-ar şti că icterul mai e numit şi murdărie. Şi iată că, cunoscând legea “similia similibus”, ni se pare clar şi logic să vindecăm boala murdăriei cu murdăria terapeutică.

Raţiunea încă mai există pentru toate acestea: aşa cum natura este întotdeauna o consecinţă logică a principiilor sale, tot aşa raţionamentul primitiv, care e mai apropiat de aceeaşi natură, are întotdeauna prezent în el consecinţa logică a legilor sale generale.

Minunatul paradox al acestei logice conduce la afirmaţiile cele mai absurde e caracteristica raţionamentului primitivilor, raţionament care, aşa cum am afirmat deja, nu cunoaşte, în legile sale, limitele timpului şi spaţiului, ci se descoperă minunat de unic în orice epocă şi în orice loc.

Poporul (la fel ca sălbaticul) nu ţine cont de a urma conceptele magice, nici de a trata o materie supranaturală. El crede că operează în mod natural, profitând de forţele implicite naturii, în timp ce învăţatul află în acţiunile sale principiile fundamentale care guvernează mentalitatea primitivă. Această forţă e cunoscută sub numele de magie.

Raţiunea primitivului e fundamental magică, derivând, aşa cm cred, dintr-o stare anterioară religioasă: atunci când omul din religios a devenit magic, a transportat în sine însuşi posibilitatea binelui şi răului, pe care religia o aşeza doar în una sau mai multe din fiinţele pe care el le punea deasupra sau în centrul ordinii lucrurilor: tradiţia biblică a ispitei lui Adam; de fapt, magiil-au considerat întotdeauna pe Adam drept precursor al lor şi deţinător al unor secrete minunate.

Forma de magie care stă la baza mentalităţii primitive şi care se găseşte în deplină eficienţă, atât la popoarele din ţările civilizate cât şi la primitivi, este denumită în mod comun magie simpatică: pentru aceasta se crede că lucrurile pot acţiona reciproc chiar şi la distanţă în virtutea unei forţe secrete de atracţie, prin care lucrurile asemănătoare se atrag, extinzându-se peste distanţe şi unind lucruri şi persoane. Această lege a simpatiei e întâlnită şi în primele forme de ştiinţă: sistemul lui Empedocle di Agrigento se baza pe simpatia şi antipatia lucrurilor.

Ea se compune la rândul ei din două principii, acela al similarităţii şi acela al contactului. Principiul similarităţii se bazează pe principiul similarul produce ceva similar lui; se poate obţine un efect doar urmându-l. Acest principiu e întâlnit şi în aşa-numita magie homeopatică.

Principiul contactului admite că un lucru care a fost împreună cu o persoană rămâne într-o relaţie atât de intimă şi atât de vitală cu aceasta, încât orice se face acelui lucru este resimţit de acea persoană.

Aceste legi au valoare fundamentală în psihologia primitivă şi ies la iveală în unele concepte ale medicinei, atât la poporul nostru cât şi la popoarele sălbatice.

Printre acestea, totuşi, s-ar putea adăuga o altă lege, aparent paradoxală: aceea a contrariilor. Aşa cum lucrurile similare atrag lucruri similare lor, la fel în unele cazuri ar putea părea că contrariul (a ceea ce se doreşte) respinge ceva contrar; la fel este şi pentru nume: Maleficus pentru a ura de bine; în amulete, în semnele de moarte ; pietrele roşii pentru a opri sângele; roşul pentru bun augur ; sângele împotriva vărsării sângelui, etc.

(În volumul meu de fitoterapie medicală am demonstrat pe larg că plantele arată semnele bolii pe care sunt capabile să o trateze).

Pe această lege paradoxală se bazează mai ales magia. Deja Paracelsus, cu privire la principiul magic, a afirmat: “Multoties jam inculcavi ex signatione, intelligenda esse quaenam rebus insint quaeve Deus illis indiderit ad salutem et commodum hominum”.

Principiul semnăturii a luat imediat numele lui Paracelsus; şi s-ar putea spune şi că principiul medicinei homeopatice “similia similibus” se întâlneşte la vaccinurile moderne.

Legea simpatiei poate fi reprezentată de următoarele exemple: cheia, pe lângă faptul că încuie sau descuie, opreşte hemoragiile nazale şi convulsiile, sau desface vrăjile; nodul leagă, împiedică, inelul leagă, etc.

Principiul similarităţii se explică în toate farmecele, vrăjile, etc. Se acţionează asupra unui anumit lucru şi în mod anume pentru a provoca acelaşi lucru asupra victimei, asupra fenomenelor naturale, asupra evenimentelor. Însă principiul similarităţii se integrează, în cele mai multe cazuri, în altul deja enunţat, şi anume acela al contactului: acţiunea ce se doreşte a fi reprodusă asupra persoanei desemnată ca victimă trebuie efectuată asupra unui material care a fost în contact cu victima respectivă. Atunci când acest lucru nu e posibil, se recurge la fenomenul de transfer. În materie este transferată personalitatea victimei, chiar dacă ea nu a fost niciodată în contact cu aceasta.

De exemplu, pentru a provoca moartea unei persoane, lovind-o în inimă, se înfige un ac în regiunea cardiacă a unei păpuşi de cârpe, de cretă sau de ceară, în care au fost incluse bucăţi din hainele, din unghiile, de firele de păr ale victimei desemnate (acţiune magică bazată pe homeopatie, pe simpatie şi pe contact).

Acestea sunt principiile fundamentale care susţin acţiunile vrăjilor şi dezlegărilor de vrăji.

Însă aceste concepte nu sunt proprii doar mentalităţii primitive, populare şi sălbatice. Foarte adesea, chiar şi persoane evaluate cum sunt regii, oamenii de Stat, actorii, cântăreţii, profesioniştii, în anumite împrejurări, au forme analoge de raţionament (chiar dacă nu admit acest lucru), mai ales în faţa anxietăţii pentru reuşită, sau speranţei faţă de un eveniment, ele au tendinţa să gândească aproximativ astfel: dacă se întâmplă lucrul acesta, succesul e asigurat, dacă se întâmplă celălalt, reuşita e nefavorabilă.

Nu e acesta un raţionament de analogie magică? O interpretare a ordinii lucrurilor, bazată pe similaritatea arbitrară a două fenomene complet străine unul faţă de celălalt?

La fel de răspândită e magia contactului. Legătura din firele de păr ale persoanei iubite, moartă sau departe, scrisoarea iubitului sau a iubitei, sărutată pentru că a fost în contact cu cel iubit, nu implică ele concepte de magie de contact, chiar dacă dorim să ascundem acest substrat primitiv cu o formă de raţionament superior, legat de sfera sentimentală sau emotivă?

La fel este interpretarea (foarte diferită de adevărata interpretare religioasă) a relicvelor şi a obiectelor intrate în contact cu alte obiecte de cult sau religioase.

Notă : Magia răului este acea parte a medicinei populare pe care o putem numi patogenică, întrucât ea învaţă modul de a provoca bolile.

Artă misterioasă şi complicată, mai mult decât antagonista ei, care învaţă modul de a o desface, şi rămăşiţă vie a vrăjitoriei, şi a magiei negre.

Maeştri ei sunt persoane dăruite spiritului infernal, iniţiate în misterele ei, aşa cum am indicat mai sus. Acţiunile lor sunt întunecate, adesea chiar sacrilegice, atunci când sunt îndeplinite în mod conştient. Cu toate acestea, există persoane care fac rău în mod inocent, fără să aibă vreo vină, datorită unui fluid ciudat care iese din corpul lor, sau din privirea lor.

Cuvântul “strigoi” provine din termenul latin strix, pasăre nocturnă de rău augur (Pliniu, Ovidiu, Virgiliu, etc.) «quod horrendo stridere nocte solet» (Ovidiu – Fasti, VI-VII 131), care e identificată cu cucuveaua. Din atitudinile malefice şi de rău augur care erau atribuite acestei păsări (mai ales acelea de a suge sângele copiilor, de a vrăji şi a otrăvi sugarii) numele strix şi acest concept malefic a trecut în lamiae, “veneficae mulieres quae strigum instar infantium sanguinem sugunt, sive ipsae striges”(Calepino s.v. Lamia). Item strix a veteribus lamia seu mulier malefica dicebatur, cuius proprium esse credebant infantes fascinare suo contactu et lactis, munerumque oblatione”(Calepino s.v. Strix).

De la această perioadă de denumire echivocă, între păsări şi femei, s-a trecut la conceptul echivoc, între femei şi fantasme, astfel că în Capitolariile lui Carlo Magno (Capit. Caroli pro partibus Saxoniae cap.6) sunt indicate cu numele stryga vel masca (larvă, spectru, fantasmă). În cele din urmă strigoaia (vrăjitoarea) s-a materializat definitiv în femeia malefică ce a păstrat acest nume, în vreme ce atributul de a suge sângele şi astfel de a ucide în somn a rămas pentru vampiri, în secolul al XVII-lea, făcând loc vampirismului, fenomen psihologic care a şocat minţile, creând legendele cele mai absurde pe care mintea umană le-ar putea închipui.

Mario Michelangelo Stromillo

Evaluare: 3.7/5 (3 voturi)

MAGIE SI PREJUDICII - CONCEPTUL MAGIC - BY MARIO MICHELANGELO STROMILLO

Arhiva fisiere