POVESTEA SAMURAIULUI BY MARIO M. STROMILLO

Antetul jurnalistic cel mai influent în Italia:

“Il Corriere della Sera”

Care a contribuit mult încă din anul 1987 la lansarea publicitară a presupusei SIDA, cu o perfidă îndârjire persecutivă, la distanţă de cincisprezece ani repropune “un cadavru de ştire judiciară privind pe cel ce scrie, pe care chiar din aceste motive cineva l-a definit “al treisprezecelea Apostol”

Ziarul Corriere della Sera din anul 1987, data debarcării presupus-ei SIDA în Europa avea ca director responsabil un oarecare Domn Ugo Stille, renumit în lume mai mult ca un om“sfânt” şi “leal” decât ca jurnalist.

Terorismul celor din mass media asupra fantasticei înşelătorii SIDA începe către a doua jumătate sau către sfârşitul anului 1986, şi funcţionează de altfel din plin, de la începutul anului 1987.

In perioada acea am început să intuiesc multe lucruri stranii pentru a fi un simplu caz, dar să urmărim în ordine evolutivă:

În anul 1976, industria farmaceutică, de acum încolo foarte puternică şi potentă, stătea pe punctul de a căuta un sistem pentru a extinde şi mai mult afacerile sale, în orice direcţie. În acel moment, câţiva cercetători credeau că au identificat un virus numit “virusul gripei porcine” pe o singură persoană care a murit de o anumită infecţie cunoscută greşit.Cei mai corupţi dintre medici şi cercetători, sub protecţia marilor multinaţionale au difuzat imediat alarme şi ştiri false asupra unei presupuse epidemii de “gripă porcină”, care ameninţa populaţia. 40.000.000 de persoane au fost vaccinate contra unei boli care de fapt nu a fost văzută niciodată, şi care de fapt nu a mai sosit niciodată. Acest scandal nu a fost denunţat niciodată de un ziar corupt aflat în serviciul lansatorilor şi vânzătorilor de minciuni; dar s-a terminat singură, într-atât era de absurdă şi ridicolă. Însă, faptul că nici cercetătorii şi medicii mai puţin corupţi nu au denunţat aceste manvre murdare, indică destul de bine starea de degradare la care a ajuns Medicina.

Văzând acest succes uşor, a fost inventată cinci ani mai târziu o altă minciună mult mai rentabilă, de dimensiuni mult mai semnificative: presupusa SIDA. Ziarele de largă râspândire nu au mai denunţat-o, şi de 30 ani vă înşeală şi vă bagă în cap minciuni, alarme false şi prostii asortate, considerându-ne pe toţi afectaţi de: “comă de cunoaştere ireversibilă (SIC) sau incompetenţi culturali.

Ziarul Il Corriere della Sera nu mă interesează că s-a comportat în mod diferit de alte organe de presă, dar faţă de Mario Stromillo, de fapt, cu o îndârjire persecutivă este îngrijorat să deshumeze un “cadavru”, un fapt de ştire judiciară apărută în ziarul in chestiune cu cincisprezece ani mai devreme, privind modesta sa persoană şi de mai multe ori repropusă pe motorul de căutări Google într-o rubrică în mod elocvent şantajistă numită: “Arhiva ziarului Corriere della Sera” , unde, din întâmplare apare numai numele meu foarte vizibil! Cu ce scop mă întreb? Cu scop de întimidare? Desigur, nu pentru datoria de jurnalist, de ştire! Ce sens ar avea pentru un ziar de a prezenta un eveniment întâmplat acum cincisprezece ani ? Şi de ce în acea arhivă nu apar numele altor criminali, inocenţi ca şi mine sau nu? Este adevărat, desigur, că: “Legea este egală pentru toţi dar nu toţi sunt egali pentruLege!” Istoria jurnalismului nu cred să aibe episoade aşa de atroce ca acelea ce ne privesc. Nici triburile antropofage nu înfierează morţii lor (o condamnare injustă nu echivalează poate cu o condamnare la moarte a spiritului?). Este o datorie să afirmăm că acele persoane care linşează nu reprezintă viitorul, ci o întoarcere la omul ancestral (care, poate că era din punct de vedere moral mai sănătos decât omul civilizat); aici trebuie să ne axăm pe lipsa de deontologie profesională, unica origine a acestei ferocităţi.

Persoanele care linşează de profesie, se interesează mai puţin de ştire , faţă de noi care am scris, in mod modest istoria medicinei; cei reîntorşi din bătălii sunt în general lipsiţi de violenţe. Eu am atins nivelul meu de cunoştinţe din surse infailibile, şi cunoaşterea mea s-a născut din acultare supusă a Cuvântului Domnului, Persoana Supremă; şi printre cunoştinţele mele era cuprinsă şi aceea că, cine încercă să se apropie de Dumnezeu este luat drept impostor sau lovit de delir paranoic

(Când cineva tratează o aşa zisă ştiinţă ortodoxă, sfârşeşte la balamuc sau în închisoare!). exact aşa cunoştinţa mea a avut imediat o confruntare pentru care“ sistemul” a pronunţat “crucificarea” mea. Desigur, am avut întotdeauna o perfectă cunoştinţă asupra pericolului către care mă îndreptam apărând acest tip de afirmare, pe care o recunosc, plină de putere devastatoare pentru conştiinţele somnolente a unor denigratori de ai mei de profesie, dar acesta este riscul calculat care, cu o determinare fermă şi extaz faţă de Verb (adevărata miere a stupului uman) am vrut să o înfrunt cu mare seninătate şi din profundă convingere.

Masa inertă şi ostilă a trădătorilor mei nu a mai cunoscut sensul libertăţii. S-a lăsat doborâtă fără revoltă sub loviturile cravaşei şi se aruncă venal asupra micii monezi. Am avertizat josnicia şi ferocitatea zbirilor mei ce se îndârjeau cu tot mai multă ură şi determinare contra mea, fără o treasărire, fără un ţipăt! Am preferat intriga vicleană eroismului direct al suferinţei, şi cine a cunoscut faptele le-a tratat precum se tratează meschinii şi necinstiţii. Cine mă cunoaşte, ştie că nu am fetişe, şi atunci când este vorba de interesele ştiinţei, nu am nici măcar fetişul libertăţii . Iată de ce, nu am mai acceptat să efectuez o cercetare plătită de acel cineva ce se vrea un Institut statal. Iată de ce, când mi s-a vorbit de libertatea de cercetare, am zis că libertatea nu este numai un drept, ci şi o datorie. Dreptul de exemplu de a afirma liber că eforturile seroterapiei şi a vacinoterapiei rămân fixe într-un circuit închis: se încearcă a se distruge microbii, virusurile şi se folosesc vaccinuri ce ar trebui să stimuleze formarea anticorpilor.

Oamenii din laborator nu au ţinut cont de o acţiune biologică foarte cunoscută: fiecare copil, încă de la naştere, este perfect dotat pentru întrega sa viaţă cu substanţe şi cu proprietăţi antimicrobiene şi antitoxice. Fără această dotare, fiecare copil ar muri după 24 ore de la prima sugere, infectat fiind de miliarde de germeni patogeni. Eu sper că va veni un timp în care pediatrii vor redescoperi axioma biologică şi că furoarea vaccinărilor preventive va scuti prima copilărie.

Dar să facem o mică incursiune în trecut:

1890 – R.Koch proclama naşterea tuberculinei. O mulţime de bolnavi se grăbiră să ajungă la Berlin, Mecca tuberculoşilor.

Se incepea tratamentul cu injecţii “curative” în doze mai mult decât toxice.

Entuziasmul, ingenuitatea credulă in Verba Magistri erau aşa de mari, că nu se găsi nici timpul, nici răbdarea necesară de a stabili aşa cum se cuvine dozajele inofensive..

Nerăbdarea bolnavilor, dorinţa de a se vindeca, a provocat în mijlocul acelor medici o agitaţie morbidă şi incomprehensibilă.

O armată de bolnavi fură încredinţaţi unei mulţimi de “pompieri”, care înşfăcau seringile pline de ultra toxica tuberculină. Bolnavi şi medici erau in prada entuziasmului şi, in acest delirant entuziasm, o mulţime de bolnavi au fost sacrificaţi, fără nici o reacţie din partea lumii medicale. Nimeni nu a protestat!

Azi, la o distanţă de mai bine de un secol – Anno Domini 2010 – într-o mică Fundaţie Medicală din România, echipată sărăcăcios, cel ce vă scrie, pune la punct o terapie de tip neinvaziv în patologiile grave şi ireversibile pulmonare, cu o auxiliară terapie imunologică nutriţională, mai bine cunoscută ca terapie psiho-neuro- orto – cito – modulară pusă la punct de mine şi omologată de treizeci de ani având rezultate surprinzătoare.

La acest punct trebuie să amintesc special de aceia care au crezut întotdeuna în mine, care in mai mult de jumătate de secol de profesie de psiholog docent universitar şi medic NEABUZIV, m-am bazat întotdeuna pe o realitate, pe un adevăr al vieţii; mă consider pragmatist, nu am mai avut apriorisme, nici finalităţi depărtate. Nu am mai promis vindecări spectaculoase; am lăsat aceste şarlatanii triburilor parazite. Nu pretind că voi trăi veşnic şi mult. Voi trăi atât ca să-mi pot termina opera ce mi-a fost dată de Tatăl Ceresc şi voi şti să mor în mod strălucit, fără mofturi solemne. Am fost întotdeuna şi voi continua să fiu până la capătul zilelor mele, un anti academic, o specie de sinteză a tuturor negaţiilor şi a tuturor afirmaţiilor. Urâsc statuturile, programele trascendentale; în mine este acea libertate şi autonomie ce, din păcate, lipseşte organizaţiilor incadrate rigid. Nu cred că greşesc, când afirm de a poseda mentalitatea specială făcută din nelinişti, din suferinţe, din îndrăzneală, din misiuni chiar şi aventuroase, ce privesc puţin trecutul şi se foloseşte de prezent ca de o şcenă de lansare către viitor.

Este ciudată viaţa; şi a gândi de-a dreptul că m-am amăgit , şi că la momentul agoniei mele poate un coleg de al meu ziarist*, va scrie propriul meu epitaf şi să îndrepte protestul său contra bestialităţii defăimătorilor mei, şi acum la o distanţă de timp, când recitesc acest articol pentru ultimele corecturi, sunt cuprins de un freamăt de jale şi oroare.

Paria pentru mântuire trebuie să sufere . Trebuie ca ei să simtă în carnea lor şi în sufletele lor ce însemnă să arunci un inocent în dezonoarea condamnării, trebuie să bea amara cupă până la fund. Numai atingând fundul prăpastiei se poate urca către stele. Numai exasperarea de fi umiliţi prea mult, va da inocenţilor forţa revanşei.

· Ziaristul de la Corriere della Sera în articolul său a uitat să pună in evidenţă ordonanţa definitivă emisă de procuratura Republicii italiene din data de 07.04.1999 unde se citeşte: “...Referitor la cazul în discuţie se declară stinsă pedeapsa impusă lui Mario Stromillo, de ce ca faptul nu este prevazut de lege infractiune."

O altă “omisiune” din partea ziaristului de la Corriere della Sera este acea de a nu fi informat la Primăria din Milano, unde eram pe timpul faptelor şi de a vedea Cartea mea de Muncă unde ar fi putut observa titlul meu de studiu ce îl prezint mai jos:

Primăria din Milano - Carte de Muncă nr. 12990. eliberată lui Stromillo Mario

Nascut în Neapole la data de 18/9/1932 – Iscr. A.I.R.E. dal 1984

Cetăţean italian

Celibatar

Titlu de Studiu: ŞEFUL SERVICIULUI SANITAR LA BORDUL NAVELOR DE PASAGERI

Şi poate cu mai mult zel profesional, ar fi putut cunoaşte că Ministerul de Interne avea o propunere de conferire a medaliei de Aur cu valoare Civilă (publicată pe Foaia anunţurilor Legale ) n. 48. del 4/6/1987 la Prefectura din Milano .

Am fost printre primii admişi in ordinul naţional al jurnaliştilor din Milano (Lista Gazetarilor), încă de la constituire (preşedinte Carlo De Martino. – Data de înscriere 4/6/1965. Legitimaţie nr. 001497

· Am fost redactor al pagini napoletane al cotidianului: “Il Tempo” din Roma – Administrator delegat – Arturo Assante cât şi trimis şi redactor ştinţific al ziarului Corriere di Napoli – Director Arturo Assante.

· Director la Pensiero Medico – apariţei lunară ilustrată de medicină şi actualitate cu doisprezece titulari de catedre in comitetul de redacţie.

· Fondator şi editor al cotidianului “Week- And Milanese”

· Fondator şi director al revistei ilustrate: “Rassegna di Fotografia şi

Cinematografia Medica (preşedinte de onoare: Prof. Luigi Pisani –

Director al clinicii de urologie al Universităţii din Milano.

Subsemnatul, la epoca faptelor, acoperea sarcina de preşedinte şi rector la

Sigmund Freud Institute of America,Inc. USA şi preşedinte la World Academy of Mental Sciences, Inc. USA .

Eu nu aş fi putut să fiu acuzat de exercitare abuzivă a profesiei medicale, pentru faptul că în Italia, chiar având dreptul de a practica, nu am mai practicat, pentru simplul motiv că de multă vreme am decis să mă îndepărtez de ea la o distanţă considerabilă.

Cel ce scrie, de fapt practică medicina holistica, igienismul, acupunctura şi homeopatia şi, cum se ştie, aceste metodologii nu au intrat în categoriile medicale ortodoxe controlate de Stat, şi desigur, o ştiinţă care pentru autorităţile academice “ nu există”, nu poate fi nici permisă nici interzisă.

O altă omisiune sau dezinformare a ziaristului, că in vremea acelor fapte, subsemnatul a demonstrat lumii academice, că multe cazuri de falsă-epilepsie nu erau altceva decât o micoză cerebrală.

Este posibil ca toate aceste omisiuni cuprinse şi cele inerente la Tratatul meu de Clinică Medicală de Urgenţă, cât şi o mulţime de volume pe diverse argumente medicale publicate şi apreciate de toată lumea ştinţifică, să fie accidentale şi prefăcute?

Le revine urmaşilor dificila sentinţă!

Tot ce este zis mai sus, este împlinit şi suficient.

Dumnezeu este Judecătorul meu.

Mario Stromillo PhD., M.D.

Evaluare: 5.0/5 (1 vot)

POVESTEA SAMURAIULUI BY MARIO M. STROMILLO

Arhiva fisiere