Ultimele noutati editoriale
| UN CAZ DE DIABETUn caz de diabet Ma numesc V.B. din Timisoara, am 62 ani, sunt pensionara din anul 2000.
Prin anul 1997-1998 am avut probleme cu ochii. La control nu s-a pus un diagnostic precis. La cererea medicului de garda am facut analizele de rigoare unde mi s-a depistat diagnosticul “DIABET ZAHARAT TIP II”….Nu mi-a venit sa cred ca va trebui sa tin un regim sever. Am fost imediat inregistrata ca bolnav diabetic primind permanent medicamentele necesare.
Anii au trecut, valorile glicemiei erau cind mari, cind mici. Din cind in cind mi s-au scimbat medicamentele.
In vara anului 2007 am inceput sa simt o degradare a organismului printr-o slabiciune si o lipsa de putere, valorile glicemiei incepusera sa creasca, nu am fost destul de severa cu mine insumi cu toate ca stiam care sunt urmarile lipsei de regim care se impun, la care se adauga si o stare psihica acumulata in urma unui necaz pe care I-am avut in anul 2002 si care s-a mentinut de-a lungul anilor. A inceput sa imi slabeasca vederea vertiginos,mi-au amortit degetele picioarelor, nu aveam puterea necesara sa merg pe strada. Mi-am facut urgent analizele care au iesit cat se poate de rele ex: trigliceridele – 3843, colesterol – 420, glicemia- 430, etc.
Am ajuns la urgente, la Spitalul Judetean unde mi s-a propus imediat internarea si trecerea pe insulina concomitent cu tratamentul adecvat analizelor. Nu stiam ce sa fac, mi-a fost groaza de insulina… Cu vreo doi ani in urma I-am cunoscut pe stimatul Dr. Mario Stromillo prin intermediul unei prietene de familie care s-a tratat la domnia sa cu succes. Atunci eu nu am pus problema vindecarii diabetului meu pentru ca stiam ca nu este remediu si ma consolasem cu aceasta idee.
La controlul efectuat si cu analizele care le aveam a rezultat faptul ca majoritatea organelor vitale erau afectate de diabet,iar tratamentul medicamentos mi-ar fi afectat foarte mult organele interne. Am acceptat traatamentul care mi s-a impus (destul de dur pentru mine), urmand ca in decursul a 7 saptamani sa tin un regim sever in primul rind de detoxifiere a organismului. Acest regim a constatat in; suc de verdeturi 500 gr.,tratament de o luna cu lamii, masline, cereale, mere, legume proaspete. Primele 5 zile au fost de groaza pentru ca simteam o foame groaznica (in acest timp scadea glicemia), iar dupa 2 saptamini valorile glicemiei erau de 80 mg/dl….iar dupa 10 zile am inceput treptat sa intrerup tratamentul medicamentos.
La ora actuala ma simt bine fara a mai administra medicamente pentru reglarea glicemiei si totodata am slabit in greutate 9 Kg.
Multumesc mult D-le Doctor Cu mult respect, V.B.
. |
Rss